Consemnarea 6 - Univers utopic

Consemnarea 1: Duminica, 21 August 2011 - Nu raspund pentru urmatoarele afirmatiile facute
Consemnarea 2: Duminica, 21 August 2011 - Totul, dar absolut totul este matematica. Orice se poate reduce la cifre si la modele matematice.
Consemnarea 3: Duminica, 21 August 2011 - Sunt intr-o perioada in care dezvolt si cercetez noi concepte. Motivul pentru care nu raspund pentru ele, este pentru ca nu sunt definitive. Aceste consemnari sunt niste schite utile pentru a observa evolutia gandirii.
Consemnarea 4: Duminica, 21 August 2011 - Observatia incepe la ora 23:01.

Cred intr-un univers utopic. El poate exista. O lume ideala. O pot construi. O pot gasi. Doar eu cred in ea si este suficient. Toti semi-doctii ar sari pe mine acum daca as face aceasta afirmatie intr-un spatiu favorabil comunicarii orale. Sincer, mictionez pe toti semi-doctii. Mictionez si pe vorba ta daca spui ca-s semi-doct. Ma poti considera cum vrei. Mictionez in sensu imaginar, metaforic, cu toate ca nu gasesc nimic frumos intr-un lichid galben, mirositor. Universul ala utopic de care vorbeam, se poate realiza numa daca dispareti toti, chiar toti si as ramane doar eu. Fara dogme, fara societate, fara idealuri, fara bine, fara rau. Daca m-as plictisi? da, probabil ca da, dar uite ca as putea realiza o lume ideala.
Consemnarea 5: Duminica, 21 August 2011 - Lumea ar fi perfecta pentru ca eu sunt perfect. Nu voi ma faceti imperfect ci voi ma priviti ca fiind imperfect. E adevarat, conform lu' Nichita Stanescu ca perfectiunea nu e perfecta nici dansa, dar eu sunt perfect. Intr-o lume in care as fi doar eu, totul ar fi perfect, pentru ca eu sunt perfect, eu as fi totul deci logic vine ca totul ar fi perfect. Asta-i o utopie pentru ca n-as putea sa-i omor pe toti, sau sa moara toti si sa supravietuiesc numai eu. Dar acest univers ar putea fi construit in alta parte...numa' ca nu vreau!

Intr-un final, dupa ce am cautat in continuu de ceva timp esenta, nu resemnarea isi face simtita prezenta, dupa cum s-ar cuvenii, ci indoiala ca pot gresi in opiniile mele, deduse logic, si in ceea ce am spus altora.A fost o perioada cand am crezut ca pot rezolva totul cu logica, rationalizam orice sentiment, orice situatie, si ciudat e ca o faceam involuntar, creeieru meu se dezvolta singur. Nu intelegeam ce e cu iubirea, cu societatea, cu trairile , cu experienta cu totul ce nu era aproape matematic in jurul meu. Apoi am inceput sa ma trezesc, si am inceput sa privesc totul si din alte perspective, conturand un vag peisaj de ansamblu. Ma simteam ca un autist. M-am tot simtit in continuare ca un autist, incapabil sa inteleaga ansamblul, gesturile, si rostul lucrurilor. Apoi cealalta emisfera cerebrala a inceput sa se dezvolte. Intrebrari imi veneau, nu le-am gasit raspunsul. Poate imi creeasem o iluzie idioata in care eram un tip matematic, rational, si logic...poate doar actionam dintr-un instict primar dezvoltat in urma trasaturilor comportamentale, temperamentale si dobandite in urma educatiei primite. Caut o logica in toate, de multe ori involuntar. Multi ar spune ca-mi trebuie si un pic de credinta si un pic de emotie sau sa ma detasez de aceasta latura. Incerc s-o fac, d-aia scriu, d-aia cant si-ascult muzica, d-aia citesc si d-aia desenez. Imi spun intr-una ca sunt capabil de a suporta consecintele survenite in urma faptelor intocmite si gandurilor avute de-a lungul vietii, numai ca nu cred ca sunt capabil, poate ca sunt un las, poate ca n-am incredere in mine, numai conteaza... Cert e ca nici solutiile voastre nu mi se par viabile si nici mantuitoare. Tot ceea ce pot face e sa continui sa-mi gasesc o cale, sa experimentez si sa implementez toata aceasta experienta intr-un urmas, fie plodul meu, fie plozii altora ( posibilitatea de implinire este nula). Titlul cica e important, n-am gasit vreunul, nu vreau sa pun vreunul, acest episod facand parte dintr-un serial general.