Intr-un final, dupa ce am cautat in continuu de ceva timp esenta, nu resemnarea isi face simtita prezenta, dupa cum s-ar cuvenii, ci indoiala ca pot gresi in opiniile mele, deduse logic, si in ceea ce am spus altora.A fost o perioada cand am crezut ca pot rezolva totul cu logica, rationalizam orice sentiment, orice situatie, si ciudat e ca o faceam involuntar, creeieru meu se dezvolta singur. Nu intelegeam ce e cu iubirea, cu societatea, cu trairile , cu experienta cu totul ce nu era aproape matematic in jurul meu. Apoi am inceput sa ma trezesc, si am inceput sa privesc totul si din alte perspective, conturand un vag peisaj de ansamblu. Ma simteam ca un autist. M-am tot simtit in continuare ca un autist, incapabil sa inteleaga ansamblul, gesturile, si rostul lucrurilor. Apoi cealalta emisfera cerebrala a inceput sa se dezvolte. Intrebrari imi veneau, nu le-am gasit raspunsul. Poate imi creeasem o iluzie idioata in care eram un tip matematic, rational, si logic...poate doar actionam dintr-un instict primar dezvoltat in urma trasaturilor comportamentale, temperamentale si dobandite in urma educatiei primite. Caut o logica in toate, de multe ori involuntar. Multi ar spune ca-mi trebuie si un pic de credinta si un pic de emotie sau sa ma detasez de aceasta latura. Incerc s-o fac, d-aia scriu, d-aia cant si-ascult muzica, d-aia citesc si d-aia desenez. Imi spun intr-una ca sunt capabil de a suporta consecintele survenite in urma faptelor intocmite si gandurilor avute de-a lungul vietii, numai ca nu cred ca sunt capabil, poate ca sunt un las, poate ca n-am incredere in mine, numai conteaza... Cert e ca nici solutiile voastre nu mi se par viabile si nici mantuitoare. Tot ceea ce pot face e sa continui sa-mi gasesc o cale, sa experimentez si sa implementez toata aceasta experienta intr-un urmas, fie plodul meu, fie plozii altora ( posibilitatea de implinire este nula). Titlul cica e important, n-am gasit vreunul, nu vreau sa pun vreunul, acest episod facand parte dintr-un serial general.